"The bitterest tears shed over graves are for words left unsaid and deeds left undone."
Harriet Beecher Stowe


Protected by Copyscape DMCA Violation Detector
Se afișează postările cu eticheta amintiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amintiri. Afișați toate postările

luni, 17 august 2015

Ulcele şi cântecele


— Oale inox cu pui, în ele ce-o să pui? Dacă nu-mi spui, îţi pui pofta-n cui.
Baba Gaga cântă şi dansează (sau cel puţin asta îşi  închipuie ea că face), foindu-se în jurul celor  două seturi de oale din inox (două oale mai mari, fiecare înconjurată de puii ei, adică de altele mai mici), nou-nouţe, de pe masa din bucătărie.
— Vezi ce uşor e să faci in om fericit? mă-ntreabă Matilda. Şi-aduce aminte de vremurile când era o tânără bucătăreasă care inventa cântecele pentru fiicele surorii ei, adică pentru mine, pentru răposata maică-ta şi pentru tanti-ta Tăntăloaica.
— Vrei să zici că le-ai cumpărat ca s-o faci pe ea fericită? se strâmbă numita Tăntăloaică, adică tanti Tina.
— Le-am cumpărat, draga mea, ca să fie toată lumea fericită, mântuită de hârburile de când era bunica fată, păstrate de tine cu sfinţenie. A fost voia Măriei Sale Hazardul, am nimerit din întâmplare pe site-ul unui magazin numit Home & Deco şi mi-a plăcut, pe lângă preţuri, faptul că s-au gândit să menţioneze nouă motive pentru care ar trebui să cumperi de la ei... poate prin analogie cu cele nouă vieţii ale pisicii, sau cel puţin la asta m-a dus pe mine gândul, fiindcă eram cu Mitrea cel Negru al nostru în poală, şi Motanimea Dumisale s-a trezit din somn exact când am intrat pe site.
— Şi care-s motivele alea? întreb eu.
— Îmbătrâneşti şi tot mai curioasă eşti, cântă baba Gaga.
Matilda râde.
— Să vedem dacă mi le-aduc aminte, spune, şi începe să numere pe degete. Unu: calitate superioară a produselor, alese de la branduri de renume; doi: cinci la sută din valoare se întoarce într-o puşculiţă din contul cumpărătorului; trei: ai la dispoziţie paisprezece zile în care poţi înapoia produsul dacă te răzgândeşti; patru: clienţi în unanimitate mulţumiţi; cinci: ofertă diversificată; şase: transport gratuit pentru  comenzi peste 300 RON; şapte: respect faţă de client şi servicii de înaltă calitate; opt: promptitudine în livrarea comenzilor; nouă: atestare trusted.ro pentru magazin.
— Şi nota zece pentru memoria ta de elefant, adaugă tanti Tina, care-a reuşit să găsească site-ul pe mobilul Letiţiei. Şi, la cât de grasă-ncepi să te faci, cred că-n curând o să se inventeze pentru tine zodia elefantului!
— Păi nu cumva există prin zodiacul chinezesc? întreb eu.
— Spune-mi din ce zodie eşti ca să-ţi spun ce haleşti; ce haleşti, ce iubeşti, ce jinduieşti, cât de proastă eşti,  fredonează baba Gaga, înainte de-a avea cineva timp să-mi răspundă, şi toată lumea râde cu poftă...
Poftă de mâncare, din oala cea mai mare!


(Dacă nu vă sunt cunoscute personajele, poftiţi de le cătaţi în coloana din dreapta.)

joi, 15 ianuarie 2015

De toate


Pe strada noastră, unii, recte coana Matilda, zic că e cam aiurea treaba asta, cu cititul blogurilor, comentatul şi like-urile la schimb.

Citez:
Eu una citesc bloguri în limita timpului disponibil. Le citesc pe cele care-mi plac, adică pe cele pe care am chef să le citesc dintre cele care-mi plac, că n-am chef oricând de oricare. Şi dau like când îmi place ce citesc (şi de obicei îmi place, căci intru, cum spuneam, pe bloguri care-mi plac), iar de comentat comentez numai când simt nevoia s-o fac. 
Şi puţin îmi pasă dacă, procedând astfel, pierd cititori. 
Pentru că, de fapt, ăia nu erau cititori adevăraţi. Nu erau cititori adevăraţi nici ăia care ziceau, la un moment dat, că scriu „excelent”, că ar trebui să scriu mai mult, pentru că scriu „fantastic”, iar acum s-au  făcut nevăzuţi (cineva mi-a adus la cunoştiinţă şi că mi-a pus cartea de poveşti  pe foc), pentru că s-au simţit ofensaţi de ceea ce am scris sau repostat pe facebook sau pe vreun blog. 
No, dragilor, indiferent dacă aţi avut sau nu dreptate să vă supăraţi, părerile mele sunt una şi modul în care scriu e alta. Excelent sau nu, fantastic sau nu, mizerabil sau nu, scriu la fel cum am mai scris, şi tot despre ce-am mai scris: elucubraţii SF, poezioare de tot soiul, advertoriale pentru concursuri sau, mai rar, contra cost, despre ce vrei şi ce nu vrei (pantofi, lenjerii de pat, cadouri cu stil, cuverturi de pat 3D, hidrofoare etc), cugetări mai mult sau mai puţin doxate şamd. 
Dar asta o spun aşa, ca fapt divers.  La urma urmelor, puţin îmi pasă cine mă citeşte şi cine nu, cine mă aprobă şi cine nu, cine se supără când spun pe şleau ce gândesc şi cine nu. Mie-mi place să scriu, şi cu asta basta.
Cât despre numita dambla, cea cu spusul pe şleau, cred c-am moştenit-o de la mătuşa Pia, pe care, acum, când ea nu mai e, iar eu sunt tot mai bătrână, o înţeleg din ce în ce mai bine. 
Şi, apropo de cei ce nu mai sunt, în noaptea asta se-mplinesc 21 de ani de când a murit mama. Fie-mi îngăduit s-aprind aici o candelă pentru ea, odihnească-se-n pace!


vineri, 25 iulie 2014

Nu mai pleca!


Pentru că pe strada noastră virtuală există şi cineva care organizează un concurs, şi cineva care vrea să-şi desprăfuiască poeziile din tinereţe, am ocazia să vă invit să citiţi cele ce urmează:


Sunt singură, mi-e frig şi frică.
Am doar o carte şi-o pisică…
Şi-aş vrea să plâng, şi nu pot plânge,
Şi frica-n cleşti de fier mă strânge.
De ce mi-e frică? Nu-ţi ştiu spune.
Sunt multe temeri fără nume!
Primejdia în jur planează.
Ştiu, simt că-n juru-mi gravitează!
Mă tem c-o năvăli deodată,
Simţi-voi gheara-i cum mă-nşfacă…
O, nu lăsa să mă cuprindă
Pericolul ce stă la pândă!
  
O, vino! Strânge-mă în braţe!
Alungă-mi teama. O poţi face.
Sunt singură când nu-s cu tine.
O, vino! Stai mai mult cu mine!
  
Văd c-ai venit. Dar vrei să pleci.
Şi-ai ochi străini şi reci… prea reci!
  
Eu singură-s. Mi-e frig. Mi-e frică.
Am doar o carte şi-o pisică…


Primejdia în jur planează.
Ştiu, simt că-n juru-mi gravitează!
De ce nu năvăleşte-odată?
Vreau să simt gheara-i cum mă-nşfacă!
Tu pleacă. Las’ să mă cuprindă
Pericolul ce stă la pândă!
De el mi-e frică. Şi ce dacă?
Tu pleacă! Pleacă, pleacă, pleacă!

O, vreau să plâng, şi nu pot plânge,
Şi frica-n cleşti de fier mă strânge!
N-am să-ţi mai cer să o goneşti.
N-am să-ţi mai cer să m-ocroteşti.
O, pleacă, lasă-mă în pace!
Să vii când plopu’ mere-o face!
  
Am să rămân în frig, cu frică...
Dar am o carte şi-o pisică.
M-or ajuta, şi-o să te uit!
De doru-mi n-o să mai ascult!
  
Ce faci?!… Chiar pleci?!… Ce-am spus tu crezi?!…
Că-n ochi am lacrimi tu nu vezi?!
Mai stai puţin… Măcar o clipă!
Căci uit de carte şi pisică
Când mă gândesc că s-ar putea
Nicicând a nu te mai vedea!
Ăsta-i pericolul de care
Mă tem ziua-n amiaza mare,
Şi-n miez de noapte, şi oricând…
De asta-n suflet lacrimi strâng!
Şi vreau să plâng, şi nu pot plânge!
O, gheara fricii plânsu-mi stinge!
Nu pot să plâng, nu pot vorbi,
Nu pot visa, nu pot gândi;
În faţă te-am mereu pe tine.
O, te implor, rămâi cu mine!
Te rog, rămâi… Nu mai pleca!
Căci nu mai pot, nu mai pot sta
Doar cu un mâţ ce toarce-ncet
În aşternutu-mi Outlet...

miercuri, 30 aprilie 2014

Imagini din mileniul trecut (2)

Târgu Mureş - Piaţa Trandafirilor

Târgu Mureş

- din colecţia de fotografii şi cărţi poştale ilustrate vechi a vecinei Adela, pentru miercurea fără cuvinte

marți, 8 aprilie 2014

Aduceri aminte

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
Mi-aduc aminte de versurile astea când văd cum sunt ridicaţi, anchetaţi şi, eventual, arestaţi oarece oameni politici şi/sau VIP-uri.

Şi mă întreb şi dacă e într-adevăr rost s-apară Ţepeş, dar, mai presus de orice, odată ce-mi vin în minte versurile cu pricina, mi-amintesc şi cum le-au parodiat nişte colegi de-ai mei, dedicându-i-le celei mai frumoase dintre noi, „prospăturile” din birou.
„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ea,
S-o iei frumuşel în braţe, s-o aşezi în ţeapa mea!”

Ruga le-a fost împlinită, căci sex-simbolul local în cauză a ajuns, cu acte în regulă, în ţeapa celui mai urât dintre ei (o aschimodie de bărbat, Pinocchio în mizerie), care era, în acelaşi timp, şi cel mai barosan - fiul unui activist de partid cu o greutate ce compensa pe deplin lipsa cărnii dintre ciolanele şi pielea lui!