Pe strada noastră, coana Adela (leat cu mătuşă-mea Matilda), vecina noastră de vizavi, se apropie cel mai mult de standardele frumuseţii rubensiene. Şi e cea mai vorbăreaţă muiere din lume. În place să vorbească mai ales cu noi şi vine adesea duminica să ne mai spună câte ceva - întotdeauna numai şi numai despre ea însăşi!
Iată ce-am aflat azi:
- Eu, fetelor, mă uit des în oglindă. Adică mă uitam, înainte de a deveni creatura tot mai rubicondă care sunt în prezent – după 30 de ani, jumătatea mea conjugală are cu aproape 20 de kilograme de nevastă peste cele care au zis “DA” în faţa ofiţerului stării civile! (Asta ne-o spune râzând cu mare poftă.) Mi-aduc aminte că, înainte de ’89, în biroul şefului meu, post ocupat la vremea respectivă de un tip cam de vârsta mea, era o vitrină în ale cărei geamuri te puteai oglindi. Şi eu una îmi studiam adesea imaginea în timp ce stăteam în picioare lângă biroul lui, ascultându-i, mai mult sau mai puţin, “indicaţiile preţioase”. Şi se pare că, o dată, i-am acordat atât de puţină atenţie încât s-a văzut nevoit să mă smulgă din contemplare: “Dacă-ţi garantez eu c-arăţi bine, asculţi ce vorbesc?”
Totuşi, eu una nu i-am spus niciodată imaginii mele din oglindă “te plac aşa cum eşti”. Şi cred că vă daţi seama că acum îmi place mai puţin ca oricând! Dar, fiindcă s-o schimb e mai greu, mă mulţumesc s-o întreţin, s-o hrănesc adică. Deşi, credeţi-mă, dragile mele, am început să-mi reduc substanţial porţile de mâncare. De exemplu, azi m-am mulţumit cu un mic dejun frugal, nu mi-am făcut decât trei ochiuri (la microunde, fără ulei)...
...plus o cană de ness cu puţin lapte în ea, şi o..., hai să-i zic „prăjiturică”, care nu e foarte arătoasă, dar e nemaipomenit de gustoasă: biscuiţi muiaţi într-o parte din nessul ăla şi terciuţi, cu ciocolată amăruie rasă deasupra.
Postări
