Aduceri aminte

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Mi-aduc aminte de versurile astea când văd cum sunt ridicaţi, anchetaţi şi, eventual, arestaţi oarece oameni politici şi/sau VIP-uri.

Şi mă întreb şi dacă e într-adevăr rost s-apară Ţepeş, dar, mai presus de orice, odată ce-mi vin în minte versurile cu pricina, mi-amintesc şi cum le-au parodiat nişte colegi de-ai mei, dedicându-i-le celei mai frumoase dintre noi, „prospăturile” din birou.

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ea,
S-o iei frumuşel în braţe, s-o aşezi în ţeapa mea!”

Ruga le-a fost împlinită, căci sex-simbolul local în cauză a ajuns, cu acte în regulă, în ţeapa celui mai urât dintre ei (o aschimodie de bărbat, Pinocchio în mizerie), care era, în acelaşi timp, şi cel mai barosan - fiul unui activist de partid cu o greutate ce compensa pe deplin lipsa cărnii dintre ciolanele şi pielea lui!