"The bitterest tears shed over graves are for words left unsaid and deeds left undone."
Harriet Beecher Stowe


Protected by Copyscape DMCA Violation Detector

vineri, 25 iulie 2014

Nu mai pleca!


Pentru că pe strada noastră virtuală există şi cineva care organizează un concurs, şi cineva care vrea să-şi desprăfuiască poeziile din tinereţe, am ocazia să vă invit să citiţi cele ce urmează:


Sunt singură, mi-e frig şi frică.
Am doar o carte şi-o pisică…
Şi-aş vrea să plâng, şi nu pot plânge,
Şi frica-n cleşti de fier mă strânge.
De ce mi-e frică? Nu-ţi ştiu spune.
Sunt multe temeri fără nume!
Primejdia în jur planează.
Ştiu, simt că-n juru-mi gravitează!
Mă tem c-o năvăli deodată,
Simţi-voi gheara-i cum mă-nşfacă…
O, nu lăsa să mă cuprindă
Pericolul ce stă la pândă!
  
O, vino! Strânge-mă în braţe!
Alungă-mi teama. O poţi face.
Sunt singură când nu-s cu tine.
O, vino! Stai mai mult cu mine!
  
Văd c-ai venit. Dar vrei să pleci.
Şi-ai ochi străini şi reci… prea reci!
  
Eu singură-s. Mi-e frig. Mi-e frică.
Am doar o carte şi-o pisică…


Primejdia în jur planează.
Ştiu, simt că-n juru-mi gravitează!
De ce nu năvăleşte-odată?
Vreau să simt gheara-i cum mă-nşfacă!
Tu pleacă. Las’ să mă cuprindă
Pericolul ce stă la pândă!
De el mi-e frică. Şi ce dacă?
Tu pleacă! Pleacă, pleacă, pleacă!

O, vreau să plâng, şi nu pot plânge,
Şi frica-n cleşti de fier mă strânge!
N-am să-ţi mai cer să o goneşti.
N-am să-ţi mai cer să m-ocroteşti.
O, pleacă, lasă-mă în pace!
Să vii când plopu’ mere-o face!
  
Am să rămân în frig, cu frică...
Dar am o carte şi-o pisică.
M-or ajuta, şi-o să te uit!
De doru-mi n-o să mai ascult!
  
Ce faci?!… Chiar pleci?!… Ce-am spus tu crezi?!…
Că-n ochi am lacrimi tu nu vezi?!
Mai stai puţin… Măcar o clipă!
Căci uit de carte şi pisică
Când mă gândesc că s-ar putea
Nicicând a nu te mai vedea!
Ăsta-i pericolul de care
Mă tem ziua-n amiaza mare,
Şi-n miez de noapte, şi oricând…
De asta-n suflet lacrimi strâng!
Şi vreau să plâng, şi nu pot plânge!
O, gheara fricii plânsu-mi stinge!
Nu pot să plâng, nu pot vorbi,
Nu pot visa, nu pot gândi;
În faţă te-am mereu pe tine.
O, te implor, rămâi cu mine!
Te rog, rămâi… Nu mai pleca!
Căci nu mai pot, nu mai pot sta
Doar cu un mâţ ce toarce-ncet
În aşternutu-mi Outlet...

6 comentarii:

  1. Inspirata....Bafta la concurs!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ah, ma crezi daca iti spun ca sunt pusa in dificultate maxima? Cu cat recitesc mai multe articole, cu atat imi dau seama ca e mai usor sa fii concurent. :)))
    Bafta multa, Mariana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baftă să fie!

      Şi cred că e greu să jurizezi. Eu n-am citit toate articolele, dar am citit/răsfoit destule ca să-mi dau seama c-o să fie greu de ales! V-ar trebui mai multe premii :)))))))))

      Ștergere
    2. Pregatim, pregatim... Stai pe aproape, ca se anunta in curand. :)

      Ștergere

Avertisment:
Comentariile fără nicio legătură cu blogul vor fi şterse.