Matilda şi maşina timpului

- Am văzut undeva o leapşă, zice Matilda. "Dacă ar exista o maşină a timpului, ce zile sau momente din viaţa ta trecută sau viitoare ai vizita ?" Ei bine, eu n-aş vizita absolut nici unul. Viaţa e făcută să fie trăită o singură data. Fericirea nu poate fi aceeşi când o retrăieşti, cred că înţelegi... Cât despre greşelile trecutului... Nu cred că le poţi îndrepta, se spune că schimbarea trecutului schimbă prezentul şi viitorul, sau că te aruncă într-o lume paralelă... Şi mi se pare logic să fie aşa...

Iar în ce priveşte viitorul... Nu vreau să-l cunosc; dacă, Doamne păzeşte, mă aşteaptă cine ştie ce nenorocire, nu vreau să ştiu, nu vreau să-mi otrăvesc zilele care mă despart de ea!

Dar, dacă ar exista o maşină a timpului, m-ar tenta turismul temporal, m-aş duce să vizitez trecutul îndepărtat, şi un viitor la fel de îndepărtat... Asta zău că tare mi-ar plăcea!

23 februarie 2012

Matilda şi sporul

- Am descoperit de ce n-am azi spor la tradus, zice Matilda, în timp ce ne bem cafeaua, de data asta la mine în sufragerie. Mă gândesc la ăia de se cacă o grămadă pe ei până-mi plătesc datoriile, ştii, pentru ce am tradus până acu. Şi aproape că-ncep să-mi placă cucoanele de-şi sacrifică barem două minute ca să-mi adreseze notoriile mulţumiri pentru înţelegere şi ca să mă mintă că-ncearcă să-mi plătească săptămâna viitoare – în comparaţie cu ăilalţi, ca preferă s-o facă pe morţi-n păpuşoi, precum noile reprezentante (adică intrate în această pâine de astă-toamnă) ale celebrei edituri ...  şi precum domnul editură-nouă (adică de astă-vară). E drept că ăsta n-are să-mi dea bani decât pe o singură carte, şi că de când trebuia să-mi plătească lichidarea nu s-a scurs decât o singură zi, iar de la scandenţa avansului n-a trecut decât o lună...
- O zi!? mă crucesc eu. Păi ce, în vremurile noastre, o-ntârziere de o zi se mai cheamă întârziere? Te ştiam mai realistă!
- Eh, şi tu, se strâmbă Matilda. De fapt nu asta e problema. Tipul mă enervează fiindcă de la un timp iese foarte greu din muţenia dumisale. În trimit mailuri la trei adrese şi nu primesc răspuns de la nici una. De vreo două ori n-a răspuns nici la telefon, şi nici n-a sunat după aia, deşi nu mă-ndoiesc că şi pe mobilul lui se vede cine la cătat când nu era pe fază.
- Şi-acu l-ai sunat? întreb.
- Ei, nu, dragă, îs realistă, cum ziceai, adică-l mai las vreo două zile să văd dacă răspunde la mail. Da ştii de ce mă calcă pe nervi cel mai tare? Fiindcă uite ce-mi scria astă-vară, când abia începuserăm colaborarea şi mă plângeam io de rău-platnici:

„Nu vor fi probleme cu banii.
Eu cred ca o editura are ca principala arma ’traducatorul’. Nu boul de la marketing care arunca cu cu reduceri in tot cartierul.
Un traducator bun iti da o carte buna si ai cu ce sa incepi o afacere.
Si daca iti strici relatiile cu traducatorii poti sa inchizi pravalia si sa te duci la pescuit.”

- Păi poate-o fi plecat la pescuit! râde Letiţia, care se face că se uită la televizor, dar trage ca de obicei cu urechea – sau, mai corect spus, e numai urechi! Sau dă numai cu băţu-n baltă!
- Păi să ştii că m-am gândit şi io la asta, rânjeşte Matilda, înmuind un biscuit în cafea. După care schimbă vorba: Iar a doua chestiune care-mi alungă sporul e postul de miercuri şi vineri. Am obiceiul ăsta de mai bine de douăş’ de ani, de când începusem să mă-ndop cu carne ca nehalita şi să mă-ngraş ca nesimţita! Şi cum am trecut la două zile de post pe săptămână mi-am revenit la normal! Da uite, beleaua e că-n zilele astea aş hali şi habar n-am ce, că ştiţi că nu-mi plac legumele şi fructele. De azi-dimineaţă o ţin numai cu biscuiţi, covrigi şi ciocolată amăruie. Afurisita de Tăntăloaică n-a gătit decât nişte ghiveci – o mâncare pe care-o detest – şi oarece
fasole pentru la prânz. Deşi o tânără pensionară ca ea ar avea timp pentru o plăcintă cu mere!
- Mă duc eu să-ţi cumpăr ceva de la Fornetti, zice Letiţia. Dacă-mi convine comisionul – că uite ce fleşcăraie e pe stradă!
- Pfui, nu-ţi e ruşine să jumuleşti în halul ăsta o traducătoare neplătită! se zborşeşte Matilda – dar se caută în buzunarul blugilor „de tăvăleală”, unde are întotdeauna ceva bani pentru fetele mele (chiar dacă uneori face rost de ei „împrumutându-i” de termen nelimitat de la mine!).

miercuri, 22 februarie 2012

Virgulele

- Astă toamnă, cred că prin septembrie, făcui un contract cu cineva - îmi povesteşte Matilda, la cafea, pe olteneşte, aşa cum face când e şucărită, mai mult pe ea decât pe alţii - ca să-mi publice oarece poveşti, în format electronic. Adică io semnai contractul şi-l trimisei, da înapoi nu mai veni, că cică trebuie să-l semneze şi parteneru’ din America – şi, cine ştie, poate o fi plecat cineva pe jos într-acolo să-l ducă la semnat şi tot pe jos (în fine, traversând oceanul în vreo barcă de-aia cu vâsle) vine cu el înapoi. Şi oricum mai durează pân’ să mi le publice, fată, că, vezi Doamne, nu-s redactate, deşi mai fură publicate pe vremuri prin oarece reviste şi pe-un site de pe Internet, de-ăla cu descărcare gratuită. „Da aş zice că poveştile mele nu-s chiar aşa catastrofale”, îi spusei eu tipului, pe mess, mai adineauri. „Aaa, nu”, zise el, „nu-n sensu’ că vai cât avem de lucru la ele, dar trebuie citite cu creionul în mână, sunt în stadiul de manuscris, n-au avut corectură.” „Tot nu pricep ce e de corectat”, insistai eu, „poate ceva virgule...” „Exact”, se grăbi el să încuviinţeze, „ce vrem noi e ca e-book-urile să fie făcute exact la fel de bine ca şi cărţile tipărite, deci să fie văzute, fiecare, de câte doi oameni, şi redactor, şi corector.”
Aşa că-i zisei şi io „OK” şi-o lăsai baltă, adică-mi luai gândul de la e-book-ul ăsta de-l aşteptai toată toamna şi-o juma de iarnă. Dacă-o da Domnul şi-o apărea vreodată, foarte bine. Iar dacă nu, tot la doi metri în spatele tuhăsului o să mă doară!
Şi gata, acu mă duc să traduc, că la ăştia cu traducerile alea două persoane de verifică virgulele se mişcă baremi ceva mai repede!

marţi, 17 ianuarie 2012

Sărbători fericite!

Vă uitaţi la felicitarea abia primită de la soţul meu rătăcitor, care - aţi ghicit! - s-a gândit să cutreiere pe la Polul Nord taman la cumpăna dintre ani! Cică se documentează, ca să scrie cel mai bun roman al tuturor timpurilor - asta presupunând c-o să trăiască destul de mult ca să termine cu documentarea!
Iar eu o să-i trimit felicitarea de mai jos, pentru simplul motiv că, în viziunea mea, rotunjimea albăstruie de la bază aduce cu a unui fund de femeie!

Cu speranţa că amănuntele actualei mele poveşti romantice de iubire v-au descreţit frunţile, vă urez tututor un Crăciun vesel şi un an 2012 îmbelşugat!
Să ne citim cu bine la anu şi la mulţi ani!

22 decembrie 2011

Un sfat prietenesc

- O să traduc o chestie – pardon, un roman – care se cheamă Evernight. După câte s-ar părea, e una dintre poveştile cu vampiri adorate de copilăret, zice Matilda, după care soarbe din paharul ei cu vin fiert şi se întoarce spre Letiţia. Este?
- Nu m-amesteca pe mine în turma copilăretului, tanti Tilda, zice fiică-mea, şi continuă, cu un zâmbet superior. Eu nu practic decât divinaţia şi vrăjitoria – şi, între noi fie vorba, te pot asigura că vampirii nu există. Dar am putea discuta despre tarot.
Matilda se uită la mine.
- Uneori mă-ntreb cu ce tâmpit ai făcut-o pe asta!
Îşi gustă din nou vinul, cu o strâmbătură, şi am senzaţia că mă-nroşesc până-n vârful urechilor. Oare toată lumea ştie? Dar nimeni nu pare să-mi observe stânjeneala şi Matilda continuă, reorientându-şi tirul către Letiţia.
- Poate nu mai auzi bine! Vorbeam de un roman despre vampiri, nu despre vreun tratat ştiinţific.
- Lasă, c-a priceput, râde fiică-mea Daniela. O spune pentru ea, ca să se autoconvingă că nu există vampiri, înţelegi? Fiindcă fraiera continuă să fie speriată de moarte. După ce vede un film cu vampiri, i-e frică trei luni să stea singură pe întuneric!
- Ţi-e nu ţi-e frică de nimic fiindcă n-ai imaginaţie, se strâmbă Letiţia. Adică, scuză-mă, uitasem! Nu ţi-e frică de nimic, în afară de câini. Cum vezi unul, cum treci pe trotuarul ălălalt, chiar dacă bietul animal e în lesă...
Daniela dă să riposteze, dar Matilda bate cu palma în masă.
- Bine, am înţeles, sunteţi zurlii amândouă...
- E o chestie genetică, se amestecă tanti Tina. Fetele sunt rude de sânge cu tine... din păcate...
- Şi cu tine! ripostează Matilda. Şi abia asta e nenorocirea...
Se pare că avem parte de una dintre serile în care surorile – Letiţia şi Daniela, Matilda şi Tina – se împung reciproc. Noroc că baba Gaga moţăie în fotoliu, şi păcat că mie mi-au revenit în minte păcatele tinereţii... Aşa că, mai bine...
Îmi pun mâna peste a Matildei.
- De fapt ce voiai să ne spui despre romanul ăla?
Tanti Tina îmi aruncă o privire amuzată, Letiţia îl mângâie cu un aer absent pe Mitrea, care-i toarce zgomotos în braţe, Daniela înmoaie un pişcot în vinul fiert, iar Matilda îşi rostogoleşte ochii, parcă întrebându-se dacă e sau nu cazul să mă lase să schimb vorba, apoi catadicseşte să-mi răspundă:
- Evernight e numele unei academii, şi mă-ntrebam dacă şi cum să-l traduc...
- Nu-l traduce, zice tanti Tina. Am văzut c-aşa e moda...
- Zi-i Noapte-eternă, propune Daniela.
- Mai bine Veşnica-noapte, spune Letiţia.
- De ce nu Veşnica-pomenire? o ia peste picior Daniela.
- Eu i-aş zice Mereunoapte, mă pronunţ, fulgerând-o pe Daniela cu privirea.
Matilda îşi dă vinul peste cap şi se strâmbă la noi.
- Iar n-aţi priceput, nu v-am întrebat pe voi, v-am povestit că m-am întrebat eu. Şi, după ce m-am întrebat, m-am gândit să caut Evernight cu Google, în texte româneşti, să văd dacă l-o fi tradus cineva. Şi ştiţi peste ce-am dat?
- Cum am putea ştii noi, nişte biete nepricepute? oftează tanti Tina. Spune-ne tu, minte luminată!
- Păi să ştii tu c-am mintea luminată, râde Matilda, în comparaţie cu diverse... hm... persoane care umplu net-ul nostru mult iubit. Am dat peste o traducere a prologului şi a primului capitol, o nenorocire. Ia ascultaţi câteva... mostre, deşi ar fi mai corect să le zic monstre, zău aşa, spune, cu o nouă strâmbătură, punându-şi laptop-ul în poală. „Am simtit important sa nu fac zgomot, chiar daca nu ar trebui sa-mi fac griji in privinta treziri parintilor mei. Ei dorm ca si morti pana cand ceasul desteptator le trezeste.” Sau: „In fata ferestrei dormitorului meu o garguie de piatra se uita urat la mine. Mi-am luat geaca din denim si i-am aratat limba la el.” Sau: "Sunt oameni caruia ii place sa se intalneasca cu straini." Sau: „Treptele spiralata are putine ferestre”. Sau: „nu cred ca vreodata o sa apartin aici”. Sau: „sosetele negre cu rombi”. Sau: „povestea lui Lucas este mai interesant decat a mea”.Şi o ţine tot aşa...
- Mda, drăguţ, comentează sec tanti Tina. Nu ştiu dacă să râd sau să plâng.
- Eu nu ştiu dacă s-o fericesc au ba pe autoarea catastrofei cu un mesaj de genul: „Şterge repejor mizeria asta şi roagă-te la toţi sfinţii să n-o fi citit deja prea multă lume!”, specifică Matilda. Şi abia acum urmează întrebarea pentru voi: credeţi că ea ar vedea în asta un sfat prietenesc?

luni, 12 decembrie 2011

Paragrafe

Matilda a adormit – pe relativ noul ei fotoliu directorial (într-un târziu chiar şi-a cumpărat unul), cu ceva care aduce a urmă de lacrimă pe obraz. Mă uit peste umărul ei şi citesc ultimele trei paragrafe de pe ecranul laptop-ului.

Mă simt obosită – uneori, când am impresia că lumea mea se năruie în jurul meu. În jurul meu, nu peste mine, nu mă las doborâtă, dar câte unul dintre bolovanii în cădere mă loveşte, şi mă doare – şi durerea creşte când nu găsesc nici un umăr pe care să plâng...
Poate că păcatele se plătesc în lumea asta, şi poate că aşa le ispăşesc eu pe ale mele: înţelegând dureros că fiecare trăieşte singur, singur într-o mare de oameni, în care înoată cu zvâcniri disperate ale braţelor şi ale picioarelor – până când izbuteşte să se agaţe de un compromis, de răul cel mai mic... Dar fiecare compromis implică o renunţare, şi oare un om care îţi cere, fie şi mascat, să renunţi la ceva în schimbul lui (Faci ce vrei, nu-ţi impun nimic, dar asta nu-mi place; poate că sunt eu absurd, dar nu-mi cade bine) te iubeşte?
Şi totuşi... Dacă rolurile ar fi fost inversate, ce-aş fi făcut eu?

Întâi mă întreb ce-o fi traducând. Apoi îmi dau seama că paragrafele citite de mine nu par să aibă nici o legătură cu cele care le preced:

Pentru o analiză a science fiction-ului din orice altă ţară în afară de Statele Unite, e necesar să porneşti de pe ţărmurile lor. Science Fiction-ului american este etalonul prin comparaţie cu care trebuie evaluate alte literaturi fantastice, în orice altă limbă, în afară de engleză. Căci, după cum o recunosc astăzi cititorii bine informaţi, science fiction-ul şi-a început drumul din New York, în 1926.
Ceea ce nu înseamnă că până atunci nu s-a scris science fiction, sau că n-a fost citit şi apreciat, dar nu era considerat o literatură aparte – un gen literar. Fireşte că E.T.A. Hoffmann şi Edgar Allan Poe...

miercuri, 25 mai 2011 

Problema Matildei

- Uite care-i problema mea, zice Matilda, sorbind din cafea cu ochi-n gol. Lucratul ăsta acasă e fain, nu tu şefi, nu tu program. Da uneori mă simt ruptă de lume, ignorată, înţelegi?
Dau să protestez, cum adică, nu e aici, în mijlocul nostru? De ce se crede pustnică? Dar ea-mi face semn să tac. Şi continuă:
- Stai, că-ţi explic. Uite, de exemplu azi: am trimis 2 mail-uri, la 2 edituri. La 9 dimineaţa. Şi-acum e 2, şi nu mi-a răspuns nimeni. În fine, într-unul din cazuri înţeleg, am cerut doar o amânare de termen cu două zile, probabil nu-i deranjează cu nimic, au treburi mai importante decât un răspuns prompt pentru mine. Dar în cazul ălălalt e vorba de bani. Am primit telefon vineri, cică mi-au trimis joi bani prin poştă. În paranteză fie spus, nu pricep de ce mă-sa nu i-or fi punând pe card şi se tot încurcă cu poşta! Ce învârteală o mai fi şi asta? În fine, tipa nu ştia decât că i-au trimis prin poştă, şi nimic mai mult – că-i trimisese, cică, o colegă de-a ei, nu ea, ca şi cum colega aia ar fi fost undeva, prin Patagonia...
Ei, şi du-te Matildo vineri după-masă la poştă, să vezi pe unde s-au împotmolit banii! Şi du-te de la oficiul poştal la sediul factorilor poştali, că, deh, cică acolo au evidenţa tuturor mandatelor. Evidenţa lu’ peşte prăjit! Adică numai după numărul mandatului, nu şi după numele destinatarului şi/sau al expeditorului. Aşa că n-am aflat decât că nu se primise nici unul cu suma respectivă, şi am fost sfătuită să mă-ntorc azi, înarmată cu numărul mandatului în cauză. De-aia i-am trimis mail-ul ăleia de la editură, ca să-mi dea nenorocitul de număr – dacă o fi existând într-adevăr un mandat!
- Păi dă un telefon la editură, femeie, nu te mai prosti cu răvaşele emailate!
- Păi o să dau, da mai aştept până la 4, poate apar ori banii ori răspunsul. Că ştii, nu-mi place să stresez oamenii degeaba...
- Zău?! mă mir eu. Pe-aici, pe-acasă, n-am băgat de seamă!

luni, 16 mai 2011

Sărbători fericite!

Din înţelepciunea Matildei - 2

- Ei, îmi povesteşte Matilda, aseară am dat, pe net, peste un titlu de articol. "După ce am făcut sex m-a părăsit". Păi deh, am ripostat în sinea mea, poate nu te-ar fi părăsit dacă aţi fi făcut dragoste!

joi, 3 martie 2011

Porunca babei Gaga

Baba Gaga dă buzna în cameră, în "salonu" ăl mare" al apartamentului ei de la parter, unde ţimen de obicei petrecerile de familie, şi unde împodobeşte Matilda bradul - anul ăsta ea a tras paiul scurt (de fapt, carioca roşie din colecţia Letiţiei).
- Fă Matildo, aprinde-odată lumânărele alea, că altfel nu nimereşte Moşu' hornu'!
- De unde-ai mai scos-o şi pe-asta? mormăie Matilda, plictisită.
- Mai bine mă duc s-aprind io o lanternă, zice baba, în loc de răspuns, şi pleacă trântind uşa.
- De la o vreme crede tot ce-i spun eu, mărturiseşte Letiţia, căreia îi place grozav să se uite cum muncesc alţii (gurile rele susţin că seamănă cu mine). A dat în mintea copiilor, săraca... Da nu-i aşa că ideea e mişto?