"The bitterest tears shed over graves are for words left unsaid and deeds left undone."
Harriet Beecher Stowe

joi, 15 ianuarie 2015

De toate


Pe strada noastră, unii, recte coana Matilda, zic că e cam aiurea treaba asta, cu cititul blogurilor, comentatul şi like-urile la schimb.

Citez:
Eu una citesc bloguri în limita timpului disponibil. Le citesc pe cele care-mi plac, adică pe cele pe care am chef să le citesc dintre cele care-mi plac, că n-am chef oricând de oricare. Şi dau like când îmi place ce citesc (şi de obicei îmi place, căci intru, cum spuneam, pe bloguri care-mi plac), iar de comentat comentez numai când simt nevoia s-o fac. 
Şi puţin îmi pasă dacă, procedând astfel, pierd cititori. 
Pentru că, de fapt, ăia nu erau cititori adevăraţi. Nu erau cititori adevăraţi nici ăia care ziceau, la un moment dat, că scriu „excelent”, că ar trebui să scriu mai mult, pentru că scriu „fantastic”, iar acum s-au  făcut nevăzuţi (cineva mi-a adus la cunoştiinţă şi că mi-a pus cartea de poveşti  pe foc), pentru că s-au simţit ofensaţi de ceea ce am scris sau repostat pe facebook sau pe vreun blog. 
No, dragilor, indiferent dacă aţi avut sau nu dreptate să vă supăraţi, părerile mele sunt una şi modul în care scriu e alta. Excelent sau nu, fantastic sau nu, mizerabil sau nu, scriu la fel cum am mai scris, şi tot despre ce-am mai scris: elucubraţii SF, poezioare de tot soiul, advertoriale pentru concursuri sau, mai rar, contra cost, despre ce vrei şi ce nu vrei (pantofi, lenjerii de pat, cadouri cu stil, cuverturi de pat 3D, hidrofoare etc), cugetări mai mult sau mai puţin doxate şamd. 
Dar asta o spun aşa, ca fapt divers.  La urma urmelor, puţin îmi pasă cine mă citeşte şi cine nu, cine mă aprobă şi cine nu, cine se supără când spun pe şleau ce gândesc şi cine nu. Mie-mi place să scriu, şi cu asta basta.
Cât despre numita dambla, cea cu spusul pe şleau, cred c-am moştenit-o de la mătuşa Pia, pe care, acum, când ea nu mai e, iar eu sunt tot mai bătrână, o înţeleg din ce în ce mai bine. 
Şi, apropo de cei ce nu mai sunt, în noaptea asta se-mplinesc 21 de ani de când a murit mama. Fie-mi îngăduit s-aprind aici o candelă pentru ea, odihnească-se-n pace!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Avertisment:
Comentariile fără nicio legătură cu blogul vor fi şterse.