"The bitterest tears shed over graves are for words left unsaid and deeds left undone."
Harriet Beecher Stowe


Protected by Copyscape DMCA Violation Detector

vineri, 1 august 2014

O mână de ajutor pentru coana Adela


- Fetelor, fetelor, zice coana Adela, vecina noastră, degustând spuma berii cu care-am servit-o (nu bea cafea seara), vreţi voi să-mi daţi o mână de ajutor?
- Ţi-om da, dac-om putea, răspunde Matilda, care bea cafea la orice oră din zi şi din noapte.
- Puteţi, puteţi, zice Adela, zâmbind cu gura până la urechi. Uite despre ce-i vorba. Particip la un concurs. De poezie.  Tema e următoarea:
Se dau două perechi de cuvinte:  "geanta vara" şi "accesorii vara". Şi trebuie să fac câte-un catren sau câte un haiku – sau şi una, şi alta, cu fiecare dintre ele. Dacă le las aşa, alăturate, şi scriu ceva ca lumea, pot primi punctajul maxim, adică douăzeci de puncte. Dacă le despart, fie şi numai prin virgulă, sunt penalizată cu unu până la cinci puncte, în funcţie de cât de tare le răsfir.
- Asta-i tot? râde Matilda, şi Letiţia mea, zisă Letiwitch, care-n seara asta pare-se că n-are nicio întâlnire, nici în târg, nici pe facebook, îi ţine isonul. Uite o mostră:
Eu port accesorii vara:
Nu-mi lipsesc colierul şi brăţara.
Le am alături din zori până seara!
Cu ele mă place mai mult oglinjoara.

- Ei, asta-i, râde tanti Tina. Auzi, oglinjoara!
La cât de grasă e domnişoara,
Degeaba poartă accesorii vara,
Căci nu-i reflectă oglinjoara
În întregime decât brăţara.

- Ha, ha, râde coana Adela – hârjâit, ca de obicei. Repetaţi, fetelor, că mi le notez pe amândouă!
- Lasă, că repetă mai târziu, sare Letiţia, acum zic eu catrenul pentru a doua pereche, până nu-mi fuge inspiraţia:
Imi iau cu mine geanta, vara,
Când mă duc la alimentara
Cu gând să-mi umplu ochi cămara,
Ca să am bunătăţuri seara.

- Nţ, se strâmbă Matilda, i-ai băgat o virgulă, fetiţo! De ce să piardă Adela puncte din start? Propun altceva:
- La ce e bună geanta vara?
Se miră tanti Anişoara,
Această babă ramolită,
Doar de sacoşă-ndrăgostită.

- Dar la strofa asta ar trebui şi-o continuare, nu? zice Letiţia.
- Ba nu, ba nu, e foarte bine aşa! se declară mulţumită coana Adela. Dar de câte-un haiku ce ziceţi, fetelor? Vă iese?
- Se face, spune Matilda.
Am geanta vara
Cu mine mereu, da, zău.
Fără ea nu-s eu.

Şi:
Ştii ce, dragul meu?
Port accesorii vara:
Să-mi cumperi brăţări.

- Super, super, se bucură coana Adela. Fetelor, dacă iau premiu la concurs, fac cinste, să mor eu.

- Hm, spune Matilda, după plecarea ei, la cât de mincinoasă e, mă tem c-o să purtăm ţoale negre, cu genţi şi accesorii asortate.

2 comentarii:

  1. Premiu-l merita tanti Tina, cu oglinjoara
    fiindcă a nimerit-o, îi trimit eu brățara,
    oricum pentru mine e inutilă aproape
    mâna nu mi-o cuprinde și nici în oglindă nu încape.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumeşte tanti Tina.
      O să-şi decoreze vitrina,
      dac-o trimiţi, cu brăţara,
      punând alături şi oglinjoara.

      Ștergere

Avertisment:
Comentariile fără nicio legătură cu blogul vor fi şterse.