Către Moş Nicolae

Lume, lume!
Am interceptat o scrisoare de-a Matildei şi, cu toate că nu e frumos, m-am gândit s-o public. Iat-o:

Motto:

"If wishes were horses, beggars would ride."

(proverb scoţian)

Dragă Moş Nicolae,

Pe ninsoare, lapoviţă sau ploaie, dacă vii în oraş, iată ce vreau să-ţi cer, deşi nu-s copilaş.

Am învăţat să mă joc împărţind, ad-hoc, lumea în cutii. Şi pe categorii. (Fiecare categorie în altă cutie.)

Am categoria supărări; şi categoria mirări; şi categoria surpări; plus categoria răzbunări. Dar astea toate au un suflu rău. Nu le da importanţă, ţine-le la distanţă.

Vreau ceva mai apropiat de lumină, mai ocrotit de-orice sentiment de vină.

M-am tot socotit şi m-am oprit la categoria jocuri cu cai de călărit.

„Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ...”

Nu, nu aşa! Caii mei sunt suflare de vânt...

Sau vânare de vânt?

Am învăţat să-i călăresc ascultând fiecare cuvânt, am învăţat să-i călăresc aninând de fiecare răspuns primit care m-a lovit câte un vis frumos şlefuit, chiar dac-a rămas neîmplinit...

Dă-mi împliniri, moşule, ai putea? Sau dă-mi măcar iluzia lor, cumva...

Ştii că se spune "minte-mă frumos"?

Ce dacă visul e mincinos? Dă-mi-l oricum.

Dă-mi puterea visului nebun, dă-mi puterea visului calp, pune-i aripe de suflet dalb... Dă-mi puterea visului care zideşte, numărându-şi minciunile pe deşte, poveste peste poveste, până ce cartea creşte...

Cartea de vise care m-aşteaptă, nescrise. Moşule, tu ştii că vreau neapărat să le iau în stăpânire pe toate.

Vreau, moşule, puterea ce le dă grai, se poate? Pune-mi-o, te rog, în pantofi, în papuci, în ceva... Iar eu promit că o să scriu cu mâna, cu mintea şi cu inima, şi nu cu picioarele care-mi vor sta la căldură-n papuci, în ceva...

Cu aceeaşi duzină de cuvinte s-au mai jucat şi alţii; îi găsiţi aici.